"Всё! Слишком поздно! Что вернёшься утром ты"

Tot îmi e mai dificil să înţeleg lumea care mă înconjoară, să mă înţeleg pe mine însumi. De ce alegem să căutăm prietenia celor care ne ignoră, şi de ce noi la rîndul nostru ignorăm pe cei care îşi doresc compania noastră? De ce nu găsim cinci minute pentru un sunet celor dragi, iar mai apoi găsim zile întregi cînd ei deja sunt reci, cu mîinele pe piept? Ne minţim că nu avem timp, dar îl dedicăm prostiilor de pe internet, să mai ascultăm ce a spus un oarecare idiot, postat pe YouTube. Vrem să schimbăm o lume întreagă, şi nu ne putem schimba pe noi înşine. Dăruim timp celor care-şi întorc privirile cînd ne văd, şi tot ne cerem scuze că nu reuşim să ieşim la un ceai cu cei care ne tot sună, ne tot scriu, ne tot aşteaptă, iar cînd în sfîrşit vine clipa, clipa care tot ei o aşteaptă, atunci înţelegem că nu mai suntem doriţi, iar scuzele par atît de jalnice, lipsite de sens, false, goale, reci... Ne facem sute de "prieteni" virtuali, iar uneori chiar mii, pe diferite situri de socializare, în timp ce în viaţa reală, abia de-i recunoaştem cînd îi vedem pe stradă. Felicităm persoane absolut străine nouă cu orice ocazie, şi uităm să vizităm prietenul care aşteaptă un sfat, un cuvînt, o încurajare, şi nu-l uităm cînd are vreo datorie, îl sunăm zilnic să-i aducem aminte! Prietenii vechi îi dăm uitării imediat ce ajungem "cineva", cu facultate, sau undeva departe peste hotare, le trimitem doar de sărbători, nişte SMS-uri copiate de pe internet. Aşa, să fie, să nu ne vorbească lumea. Cînd ajungem în momente critice, mai aflăm, că multe numere de telefoane, nici nu le mai avem, şi începe a suna pe la alţii, să le aflăm, numerele, la foştii noştri prieteni, de care ne aducem aminte imediat cînd avem nevoie. Şi cînd suntem întrebaţi de ce nu le mai sunăm, încercăm să aducem aceleaşi scuze jalnice, de lipsă de timp, şi totodată îţi aduci imediat aminte de cele peste zece filme privite în doar o săptămînă, de cîteva zile de jocuri virtuale în continuu. Dar, ne iertăm singuri pe noi, ne liniştim, că acum e o urgenţă, şi trebuie de rezolvat problema, şi nu contează cui îi sunăm! Doar e o urgenţă! Ar fi bine, că cei, da care uităm, să aibă puterea a spune: "Ştii dragă, eşti din domeniul trecutului", ca măcar atunci să ne dăm seama cît de importanţi sunt cei care ţin la noi, care ne iubesc, şi pe care-i observăm doar dacă cumva şi-au schimbat poza principală de pe site. 

"Всё! Слишком поздно! Что вернёшься утром ты" - să veghem deci, ca aceste cuvinte, să nu ni se atribuie şi nouă!