21 July, 2010

De ce Europa nu ar trebui să-şi facă griji de o eventuală migraţie în masă a moldovenilor!

Citisem zilele trecute cîteva articole despre frica unor europeni, care cred că odată cu eliberarea paşapoartelor româneşti către cetăţenii moldoveni, aceştia din urmă o să emigreze toţi ca unul în Europa, adică, circa 3.600.000 la număr. Însă, dacă e să ne gîndim mai bine, aceasta nu are nici o logică. De ce?
1. Deja foarte mulţi moldoveni, după unele date, circa un milion, şi aşa sunt plecaţi peste hotare, şi în plus ilegal, iar asta e mai rău decît legal cu paşaport.
2. Preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut, ca să fie examinate circa 10.000 de cereri lunar, iar dacă să ne gîndim că există circa 900.000 de cereri, atunci, trebuiesc 7 ani şi 6 luni pentru a le prelucra, asta însemnînd că cei 900.000 moldoveni, nu vor lua cu astalt Europa, ci asta o să se întîmple treptat, în caz că pleacă toţi ca unul. 
3. Cum deja am scris mai sus, există circa 900.000 de cereri, şi 120.000 de moldoveni care deja deţin un paşaport român, iar asta nu înseamnă nicidecum 3.600.000 de cetăţeni. În plus, nu orice cetăţean moldovean vreau un astfel de paşaport, şi un alt argument, sunt oameni bătrîni, oameni care au aici afaceri sau un loc de muncă bine plătit, şi care nu au să plece în Europa la lucru. 
4. Chiar dacă ar pleca 3.600.000 de cetăţeni moldoveni, credeţi că asta ar fi foarte mult pentru cîteva sute de milioane de europeni? Credeţi că europenii nu au nevoie de servicii mai ieftine, pe care cetăţenii noştri le oferă? 

Nu ştiu cît sunt de bune argumentele mele, dar la sigur ştiu că cei care au scris despre frica europenilor, au adus chiar mai puţine argumente plauzibile decît mine. 

2 comments:

  1. corect nu la toti trebuieste passaport ))) , in R.Moldova sunt peste 10 mii de oameni care indeobste nau nici pasaport nici buletin Moldovenesc , si nici vorba sasi doreasca unul romanesc ! )

    ReplyDelete