09 November, 2008

Cînd vedem Orheiul la televizor?

Străduindu-mă să fiu la curent cu ştirile din Moldova, mă informez de pe site-urile ProTV, JuranlTV şi EuTV. După un timp însă, mi-am dat seama că toate posturile de televiziune de la noi din ţară sunt de fapt nimic mai mult decît o arenă pentru bătăliile politice. Fiecare post de televiziune în parte, arată ceea ce îi este dictat, de acolo, de sus, de la şefu'. Şi mai tare mă irită însă faptul că, dacă să credem posturilor de TV, probleme au doar chişinăuenii, iar restul ţării o duce de minune. Se tot discută despre Termocom şi Apă-Canal, primărie şi Dorin Chirtoacă, despre Muşuc şi Voronin. Dar uite că de fapt, aş putea spune la sigur, restul ţării o duce mult mai rău decît Chişinăul. Ca exemplu o să iau oraşul Orhei, pentru că ştiu situaţia de aici, dar oricum, cred că celelalte localităţi nu o duc mai bine. Aşa cum scriam mai sus, la Chişinău se tot duc tratative de a rezolva problema Termocomului şi datoriile primăriei faţă de acesta. Bine, dar cum rămîne cu oraşul Orhei, care de mai bine de vreo cîţiva ani nu mai are deloc o cazangerie funcţională, spre exemplu, microraionul Lupoaica de mai bine de 7 ani s-a transformat într-un sătuc, plin de hogeacurile care apar practic de la fiecare apartament. Dar atîta timp cît noi nu avem nici un posibil viitor preşedinte al ţării, această problemă nu intereseză posturile locale de televiziune. Că doar numai la Chişinău locuiesc oameni, pe la Orhei nu prea. Tot la capitala Moldovei se discută şi despre aprovizionarea locuitorilor cu apă caldă, ceea ce la Orhei nu mai există de peste 10 ani, cel puţin aşa este în microraionul în care locuiesc eu, Lupoaica. Cu cîţiva ani în urmă, practic în toate localităţile ţării, exista o problemă gravă, aprovizionarea normală a locuitorilor cu energie electrică, ceea ce nu se întîmla la capitala mîndrei noastre Ţări! Cum însă echipa de televiziunea postului de TV, ProTV, a fost atacată la noi în Orhei, uite că şi denumirea orăşelului nostru apare pe buzele prezentatoarei de la postul sus numit, la fel aşa a fost şi cu oraşul Bălţi. Şi dacă posturile TV din Moldova vorbesc doar de capitala acesteia, poate ar fi mai bine ca acestea să difuzeze doar la Chişinău? Că doar numai la Chişinău trăiesc oameni şi numai la capitală lumea are griji şi nevoi, în rest, noi trăim ca în sînul lui Dumnezeu. Sau poate totuşi trebuie să fim fericiţi că nu suntem şi noi prin vizorul posturilor TV, astfel se demonstrează că nu suntem înconjuraţi de probleme? Sau poate totuşi mai e nevoie de vreo acţiune politică din partea lui Ghimpu ca să ne mai arate şi pe noi la televizor? Sau vreo catastrofă naturală care ar arăta starea satelor noastre? Ori vreun război ca în Georgia, dacă tot se vorbea despre el mai mult decît despre întreaga noastră ţară? Cred că totuşi, cei de la ProTV vor mai aduce aminte numele altor localităţi doar cînd se v-a întîmpla vreun accident cu urmări grave, sau cineva va viola pe cineva, iar celelalte posturi în general o să uite de existenţa altor localităţi din ţară. Şi dacă tot nu credeţi cuvintelor mele, daţi un search pe ProTV, cuvîntul cheie Orhei, şi o să vedeţi că am dreptate, că doar acolo unde e fum şi pară pe arena politică, acolo e şi interesul celor care fac ştiri. Şi parcă uneori te doare, că la televiziune sunt prezentate ultimle ştiri din lumea modei, despre alegerile din SUA şi criza financiară mondială, iar ceea ce se află la doi paşi, rămîne însă în umbră, atîta timp cît acolo nu există nici nu interes politic. Şi totuşi, de ce?

No comments:

Post a Comment